Pentru a înţelege cât mai fidel sinteza Iesus-Dumnezeu, este necesar a şti, mai întâi, semnificaţia Logos-ului. Începutul Evangeliei după Ioan ne introduce cel mai exact în domeniul   cunoaşterii. Acesta constă în următorul text: En arhe en ho Logos ke, ho Logos en pros ton Teon ke, Teos en ho Logos... panta di’ Autu egeneto ke, horis Autu, egeneto ude hen: La origine era Logosul şi, Logosul era cu Dumnezeul (Suprem) şi, Logosul era Dumnezeu... Tot(ul) prin El s-a generat şi, în afara Lui, nu s-a generat nici un (lucru)... – (Ioan 1.1, 3). 

  Să analizăm textul crucial, aşa cum este el transmis şi nu cum îl găsim în majoritatea traducerilor: 

 – în primul rând, arhe nu are înţelesul simplist, de început, aşa cum găsim în toate traducerile şi care nu semnifică nimic deosebit, ci sensul primordial al substantivului este: origine 

– în al doilea rând, panta NU reprezintă nominativul plural, genul neutru al adjectivului substantival pas, ci reprezintă acuzativul singular, având aici rol de complement şi NU de subiect: „prin El s-a generat tot (panta)”. Ce s-a generat ? Tot! Subiectul gramatical, în acest caz, este absent, fiind impersonal! Dar Subiectul logic şi filosofic este prezent şi, deci, personal, nefiind altul decât Dumnezeul Absolut 

– în al treilea rând, verbul egeneto reprezintă imperfectul singular şi NU plural, cum greşit este tradus în toate textele biblice; acesta din urmă ar fi fost: egenonto şi nu egeneto. 

 Cel mai important, însă, din acest text este LOGOSUL, la care traducătorii parcă turbează când Îl văd în Scriptura greacă, denumindu-L  ORICUM, în toate felurile, dar Logos, nu ! Astfel, în româneşte, El este înlocuit cu substantivul cuvânt, care nu are, practic, nici o origine, întrucât pretinsul conventum, de sorginte latină, ce ar sta la originea cuvântului, înseamnă învoială, înţelegere, iar pentru cuvânt, latinii aveau substantivul verbum şi nicidecum conventum ! Tot aceeaşi situaţie se prezintă şi în germană, engleză, rusă, franceză, italiană, spaniolă, unde Wort, word, slovo, mot, parola, palabra, iau locul logosului, pe care, însă, îl păstrează pentru formarea a numeroase noţiuni, ca: logică, logician, logistică, logos (discurs), psihologie, geologie etc. Interesant este că aceste noţiuni derivate de la Logos, nu se numesc: cuvântică, cuvântician, cuvântistică, (...), sufletocuvântie, sau terocuvântie ! Tot aşa ar trebui şi germanii, englezii, ruşii etc. să plece de la înlocuitorul matern al Logosului, pentru a-şi forma cuvintele de mai sus, nefăcând apel la logos !  

  Traducerea textului citat, prin înlocuirea Logosului cu substantivul cuvânt (Wort, word, parola etc.), are un profund caracter peiorativ, în ciuda faptului că în dicţionarele explicative, cuvântul nu are numai sensul de rema – vorbă sau denumire convenţională a părţilor de vorbire, aşa cum ştie toată lumea, chiar şi cea intelectuală, în afară de specialiştii în materie, ci chiar de logos: mijloc de comunicare între oameni, discurs elocvent, scriere filosofică, logică şi motiv al logicii, al raţiunii! Dar aşa cum spuneam, aproape nimeni nu ia cuvântul decât ca mijloc de comunicare şi nimic altceva. Or, a pierde din vedere tocmai ESENŢIALUL, adică sensul de izvor şi cauză a logicii, nu poate fi decât efectul inspiraţiei demonice !

  Logosul, în pofida apartenenţei celui mai „neutru” idiom – grec – este de genul masculin, tocmai pentru a se evidenţia identificarea Sa cu a lui Mesyah (Cristos) – Revelaţia Dumnezeului Absolut: La origine era (este) Logosul și, Logosul era cu Dumnezeul (Absolut). Prepoziția pros nu are sens de asociere, cum greșit se interpretează în traduceri, ci sensul acesteia reprezintă un atribut existent în sine: Logosul era (este) neseparat de Dumnezeu, adică face parte (integrantă) din Dumnezeul Absolut. Eludarea din traduceri a articolului hotărât o (ho) pentru Teos (Dumnezeu) – existent în Testamentul grecesc – este tot o cauză, dar nu a raţiunii, ci a haosului, care, din păcate, este adus drept argument al Existenţei! (Teos fără articol înseamnă zeu!).

  După cum se poate vedea, în propoziţia ...Dumnezeu era Logosul, subiectul gramatical şi logic este Logosul şi nu Dumnezeul: ke Teos en ho Logos, unde Dumnezeu este nearticulat, fiind nume predicativ, reprezentând aici calitatea şi autoritatea de Dumnezeu, a Logosului şi nicidecum pe Dumnezeul Suprem sau vreun asociat al Lui, pentru că DUMNEZEUL (ho Teos) ESTE UNUL SINGUR ! Observăm  că  atât Teos, cât şi Logos şi Cristos au terminaţia substantivelor de declinarea a doua, articolul  proclitic care le însoţeşte, fiind, fireşte, de genul masculin. 

 Logosul reprezintă manifestarea PERSONALĂ a Dumnezeului Absolut: El este, deci, Dumnezeul Absolut PERSONAL, Același Mesyah sau Îngerul Yahweh (Elohim Yahweh, Angelos Kyriu...)

 ∎Nu poate exista logos fără să aparțină NOUS-ului uman sau DIVIN !Pentru a întregi tabloul prezentării Logos-ului, să vedem Ce este şi Cine este Logosul. Apelăm mai întâi la dicţionarul explicativ român:

  Logos:

 1 - Termen folosit în filosofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, raţiunea cosmică sau destinul; o ipostază a Divinităţii – Cuvântul divin. 2 - (ironic şi familiar): Cuvântare, discurs. (Din neogrecescul şi francezul logos).

  Cuvânt:

 1 - Parte de vorbire, vorbă. 2 - Gând, idee exprimată prin vorbe.  3 - Învăţătură, îndrumare, sfat. 4 - Cuvântare, discurs, conferinţă. 5 - Promisiune, făgăduinţă, angajament. 6 - Părere, opinie, punct de vedere, libertate, drept de revendicare. 7 - Motiv, raţiune, cauză. 8 - Ştire, veste. 9 - (învechit) Înţelegere, pact, legământ. (Din latineştile: conventus şi conventum). Amintim acum şi scrierea originală (redată mai sus), care nu ne trimite nici la neogreci, nici la latini şi nici la francezi: Testamentul lui Cristos: 1.1 La origine era Logosul şi, Logosul era la Dumnezeul Suprem şi, Logosul era Dumnezeu. 1.3 Totul, prin El a fost generat şi, în afara Lui, nu s-a generat nici un (lucru) – (Evangelia după Ioan). Să vedem şi semnificaţia logosului oferit de către lexicul grec:

 1 - Denumirea Revelaţiei Creatorului (ho Teos). 2 - Motiv, cauză a logicii. 3 - Înţelegere, judecată superioară a fenomenelor naturale.    4 - Logică (logike). 5 - Disertaţie, elocuţiune. 6 - Ierarhie, ordine, lege. 7 – Judecată, raţiune (logikon). 8 - Raţionament, reflecţie (logismos). 9 - Înţelepciune (logikoteta). 10 - Unitate semantică lexicală (parte de vorbire). 11 – ştiinţă (logìa).

  Ce concluzie se poate trage din prezentarea obiectivă de mai sus? Că substantivul cuvânt a preluat semnificaţiile logosului, fără nici o logică (!), uzurpându-l, întrucât el nu este traducerea grecescului logos, ci traducerea latineştilor conventus şi conventum, care înseamnă adunare, întrunire şi respectiv, acord, pact, legământ !!...

   Cele două teorii, opuse Logosului, având aparent direcții diferite, sunt nihilismul și panteismul. Nihilismul prezintă două faţete: una teistă, care susţine că Dumnezeul a creat totul din nimic, iar a doua, ateistă, care susţine că nu este nici un fel de Creator, că totul este de la sine, contrazicând cu insolenţă chiar şi celebrul dicton latin: nihil sine Deo. Nihilismul teist are la bază două argumente, îmbrăţişate, din păcate, şi de către filosofii neoclasici, acestea fiind: creatio ex nihilo şi haosul precreaţionist.

  Concepţia nihilistă teistă pare, la prima vedere, justă, dar ea contrazice, pe de o parte ştiinţa adevărată, care a recunoscut existenţa procesului de materializare din energie, iar pe de altă parte, Logosul, care ne arată că Existenţa este generată din Energia vie, inepuizabilă – Duhul Sfânt, şi nicidecum din nimic ! Corect este: creatio ex spiritu, pentru că nihilum înseamnă pur și simplu nimic, sens total confuz în cazul creației! Este adevărat că Spiritul (la nivel Universal) este nimic material, dar este tot atât de adevărat că Spiritul este Cel care a dat naștere materiei! Deci, expresia creatio ex nihilo este, în primul rând, confuză și derutantă! Neştiinţa care domină concepţia, îşi are obârşia şi în necunoaşterea termenilor greceşti legaţi de Creaţie. Astfel, procesul de creaţie comportă două etape: prima este efectul exclusiv al Nous-ului – Izvorul mental – care reprezintă conceptul sau proiectul mental (abstract) – ennoia, iar a doua reprezintă realizarea sau concretizarea conceptului: pragmatopoiese. Creaţia, în totalitatea ei, poartă numele de Demiurgia sau Genese. Creaţia are în sine GÂNDIREA şi ENERGIA!! Gândirea (superioară) este efectul Nous-ului şi, energia  este efectul Spirit-ului, care, la nivel universal, sunt respectiv,  Nous-ul Absolut (Tatăl Ceresc) şi Spiritul Sfânt (Sursa inepuizabilă a Vieții), adică Dumnezeul Unic – El-Ohim (Yahweh). Creaţia materială, adică a Universului material are ca origine, fireşte, Logosul, adică Acelaşi Dumnezeu Unic – Revelat şi Personal, Care spune: Eu (sunt) Yahweh (Eternul) şi, în afară de Mine, nu (este) altul ! În acest context, de adevăr incontestabil, creaţia din nimic (energia nu este nimic!) constituie un fals disimulat, la fel ca şi haosul precreaţionist, invocat de către nihilişti în general.

  Panteismul este concepţia prin care diverse secte religioase susţin că Natura este Însuşi Dumnezeu, doctrina având acelaşi scop de a elimina Dumnezeul din creaţie. Este adevărat că Dumnezeul este pant(o)u (omniprezent) în orice structură micro și macrocosmică, dar aceasta nu înseamnă că aceste structuri reprezintă Dumnezeul !

  Activitatea gândirii (pozitive), are ca efect ordinea, creaţia propriuzisă, în antiteză cu lipsa gândirii, al cărei efect este haosul, dezordinea. Haosul este, în acest caz, un efect natural, specific Terrei, în care omul are responsabilitatea valorificării gândirii superioare. Dar haosul poate fi şi artificial, şi tocmai acţiunea de CREAŢIE a HAOSULUI, prin falsificarea cu nonşalanţă a ştiinţelor exacte şi a adevărului obiectiv, este activitatea ce preocupă pe actualii oameni de ştiinţă, în scopul de a pregăti, conştient şi inconştient, venirea Anticristului. Iată de ce se promovează cu atâta ardoare teoria haosului precreaţionist: pentru a insinua necesitatea dumnezeului (Apocalipsa 6.2) care vine „să ordoneze” acest haos (creat artificial), precum ar fi făcut (!) şi Dumnezeul Absolut la începutul creaţiei Sale (sic!). Astfel, nu e de mirare că chimia, fizica, biologia etc. devin, pentru oamenii de ştiinţă ateistă şi religioasă, lăzi de gunoi ale istoriei.

  Acţiunea prin care gândirea este constructivă, benefică, este consecinţa directă a Logosului şi poartă denumirea de logică (raţiune). Aceasta are două calităţi: una minoră şi alta majoră. Calitatea minoră se regăseşte în logica simplă, care constă în creaţia umană a ordinii funcţionale şi a ordinii de design, şi în logica programatică, necesară rezolvării diverselor calcule şi probleme pe bază de program.

  Oamenii, creduli, au acceptat tot ce li s-a spus despre logos şi despre logică, în loc ca ei înşişi să invoce LOGOSUL şi consecinţa acestuia, LOGICA. Logica (în greacă, logike) reprezintă manifestarea gândirii superioare, având drept consecinţă activitatea mentală de înţelegere a realităţii obiective. Judecata simplistă, specifică şi regnului animal, ca şi judecata materialistă, nu reprezintă o sinonimie cu logica. Dar prin aceeaşi stratagemă latină, logica a căpătat un profund caracter peiorativ prin sinonimizarea acesteia cu ratio (ratio-nis), chiar dacă raţiunea (ratio) are, în  principal, sensul de logismos: socoteală, calcul, afacere, raţionament, concept doctrinar etc.

  Logica priveşte în fapt ierarhia, în speţă, tesoierarhia (ierarhia spațială, de loc), fiind reflectarea realităţii obiective, spre deosebire de raţiune, care reprezintă reflectarea realităţii subiective şi doar parţial a celei obiective!! În lucrarea noastră se acceptă sinonimia logicii cu raţiunea, atunci când aceasta din urmă reprezintă consecinţa Logosului unic. Fireşte, că teologia combate raţiunea, şi ştiinţa materialistă susţine raţiunea fără Logos ! Dar aceasta nu ne împiedecă să relatăm adevărul obiectiv, utilizând ca unitate lexicală, atât logica, cât şi raţiunea.

  Ateii consideră că raţiunea conduce pe om la neacceptarea Creatorului Absolut – ceea ce constituie şi adevăr şi fals. E adevărat că raţiunea ateistă, având la bază conceptul materialist, este antilogică, refuzându-L pe Cel Ce este, în mod obiectiv, Creatorul Absolut, dar raţiunea ce descinde din Logos, dimpotrivă, Îl acceptă! LOGICA ESTE FILTRUL PRIN CARE SE TRECE SAU MĂCAR AR TREBUI SĂ SE TREACĂ INFORMAŢIA BRUTĂ, CARE, IMPLICIT, ESTE CONSTITUITĂ DIN ADEVĂR (REALITATE) ŞI FALS (ÎNCHIPUIRE). EA, LOGICA, ŢINE DE PROPRIA VOINŢĂ ŞI ARE ROLUL DE A BLOCA FALSUL ŞI IMAGINAŢIA SUBIECTIVĂ, PURIFICÂND ŞI ELIBERÂND ASTFEL ADEVĂRUL. OMUL CĂRUIA NU-I FUNCŢIONEAZĂ UN ASEMENEA FILTRU, SIGUR, ESTE LIPSIT DE LOGICĂ...

  Ceea ce este considerat în prezent logică şi se promovează în şcoli de către învăţăceii atei, nu este nici măcar logica simplă, ci o logică simplistă, având în esenţă tot felul de teorii goale, diverse raţionamente, jocuri distractive, care nu sunt nici pragmatice şi nici filosofice...

  Dacă logica minoră, după cum am văzut, are caracter pragmatic, fiindu-ne imperioasă pentru traiul biologic, logica majoră are caracter filosofic şi vizează viaţa şi sensul vieţii. Întrucât lucrarea noastră are ca rol principal reparaţia adevărului, vom preciza sensul câtorva noţiuni de importanţă capitală. Astfel, filosofia rezultă din verbul filo, care înseamnă a avea afinitate, a (se) afilia, a (se) uni, a (se) asocia, şi sofia, care înseamnă înţelepciune. Înţelepciunea nu    este  o noţiune abstractă, ci clară şi concretă, aşa cum o arată însăşi denumirea şi reprezintă, în fapt, capacitatea superioară de a înţelege şi de a judeca lucrurile, având, în cazul omului, caracter volitiv, spre deosebire de înţelepciunea animalelor, care este încorporată. Lucrul, în greceşte, pragma, reprezintă orice element al Existenţei, fie proton, boson, foton, celulă, sau om, adică orice realitate, şi el poate fi însufleţit, purtând denumirea, în acest caz, de fiinţă, vietate, sau neînsufleţit, purtând denumirea de lucru propriuzis.

  Observăm că afinitatea pentru înţelepciune, filosofia, are un singur sens şi o singură direcţie: înţelegerea şi judecata la nivel superior a structurii analitice şi sintetice a Existenţei, vizând, în primul rând analiza, concretizată prin cercetarea atentă a lucrurilor, şi în al doilea rând, sinteza, concretizată prin capacitatea superioară de a vedea şi intui ordinea lucrurilor, ajungând în acest mod la logică, consecinţa naturală a Logosului. Şi dacă am ajuns la Logos, am ajuns la origine şi, deci, am ajuns şi la viaţă...

  Cauza principală care duce la necunoaştere este, aşa cum am mai arătat, materialismul religios, concepţie total anacronică, întrucât timpul de dinainte de Cristos, împreună cu toată istoria aferentă, este negativ, atât la propriu, cât şi la figurat. Dacă pentru oamenii normali, timpul negativ constistituie doar istorie şi atât, pentru  oamenii  nostalgici, acest timp reprezintă viaţă şi închinare. Şi nu e de mirare că toți cei care nu s-au împăcat cu timpul pozitiv adoră diverse caricaturi (zei) și obiceiuri specifice lumii moarte, pentru că  Viaţa a venit odată cu Dătătorul vieţii, în Persoana lui Mesyah –  Cristos şi, odată cu timpul pozitiv, la propriu şi la figurat, viaţa este dată din belşug, doar că trebuie acceptată ! Tragedia pe care o trăim în era pozitivă este că impostorii religioși și uzurpatorii lui Cristos se desfată în tradiția timpului negativ, specifică Legii și fărădelegii...